Modalitatea de transmitere cea mai frecventa este prin contact cu sange infectat, prin utilizarea in comun a acelor si seringilor, perinatal (de la mama la fat), prin contact sexual neprotejat sau contactul cu fluidele corporale: lichidul seminal (sperma), saliva si laptele matern.

Dupa infectare, primul marker viral detectabil in ser este AgHBs. AgHBe este un marker calitativ si da informatii despre perioada de infectivitate a bolii.

Transmiterea perinatala are loc in special la copii nascuti din mame purtatoare de AgHBs sau mame cu hepatita acuta B, in timpul trimestrului trei de sarcina. Probalitatea transmiterii perinatale se coreleaza cu prezenta AgHBe, astfel 90% dintre mamele AgHBe pozitive transmit infectia copiilor lor. In majoritatea cazurilor, infectia acuta la nou-nascuti este asimptomatica clinic, dar copilul va deveni foarte probabil purtator de AgHBs.

Limitarea transmiterii se poate face prin evitarea nasterilor laborioase (aceasta problema se discuta cu medicul ginecolog care va poate oferi variante ale modului de nastere), evitarea alaptarii la san si administrarea unei doze de vaccin imediat dupa nastere.

Majoritatea oamenilor care se infecteaza cu virusul hepatitic B nu prezinta simptome, dar unii pot avea o stare asemanatoare gripei. Semnele bolii, cand e prezenta, pot include: febra, oboseala, pierderea apetitului, stare de voma, dureri abdominale, urina inchisa la culoare (urina hipercroma), scaune decolorate (acolice), ingalbenirea pielii si a albului ochilor (icter tegumentar si scleral).

Hepatita B evolueaza cel mai frecvent spre hepatita cronica, dar poate provoca afectiuni grave al ficatului, cum ar fi ciroza si cancerul hepatic (hepatomul).

Rata inalta de infectie este prezenta la: sotiile indivizilor cu infectie acuta, persoane ce traiesc in promiscuitate din punct de vedere sexual (in special homosexualii), lucratorii din domeniul asistentei sanitare expusi la contactul cu sangele, persoanele care necesita transfuzii repetate in special cu produse concentrate de sange (hemofilicii), daca ai un partener sexual infectat sau care prezinta risc de a se infecta cu hepatita B, daca ai mai multi parteneri sexuali, daca ti-ai injectat droguri folosind în comun acele, daca ai tatuaje sau body piercing.

Hepatita cu virus B este singura boala cu transmitere sexuala pentru care exista un vaccin.

Hepatita cu virus C

Are o perioada de incubatie de 15-160 zile, in medie 50 zile, debutul este insidios, poate aparea la orice varsta, dar mai frecvent la adulti. Modalitatea de transmitere cea mai frecventa este prin contact cu sange infectat si mai putin prin contact sexual (dar nu se exclude), controlul de rutina al donatorilor de sange a redus frecventa bolii (dar nu a eliminat-o).

Riscul de infectie este mai mare pentru pacientii care necesita transfuzii de produse sanguine concentrate, autoinjectarea intravenoasa de droguri, la primitorii de transplante de organe, in sectiile de dializa si la pacientii cu SIDA. Persoanele infectate cu virusul hepatitic C pot sa nu prezinte simptome.

Semnele bolii, cand e prezenta, pot include: oboseala, pierderea apetitului, stare de voma, dureri abdominale, urina inchisa la culoare (urina hipercroma), ingalbenirea pielii si a albului ochilor (icter tegumentar si scleral). Hepatita C evolueaza cel mai frecvent spre cronicizare.

Pentru depistarea bolii se testeaza prezenta anticorpilor anti-HCV.

In prezent, nu exista vaccin impotriva hepatitei cu virus C.

Hepatita cu virus D

 Agentul hepatitic delta sau virusul hepatitic D este un virus ARN defectiv care produce o coinfectie impreuna cu ajutorul functional al virusului B pentru replicare si extensie. Modalitatea de transmitere si prognosticul sunt asemanatoare hepatitei cu virus B. Infectia cu virus D poate fi prevenita prin vaccinarea persoanelor susceptibile cu vaccin pentru hepatita B.

Dr. Laura Popa