Infectia cu Chlamydia trachomatis este o boala cu transmitere sexuala des intalnita, mai ales in randul tinerilor (15-24 de ani). Ce simptome caracterizeaza aceasta boala si cum poate fi prevenita/ tratata?
Clamidioza este o boala cu transmitere sexuala de origine bacteriana (cauzata de bacteria Chlamydia trachomatis), foarte raspandita in intreaga lume.
Cum se transmite Chlamydia trachomatis?
Infectia cu Chlamydia trachomatis (clamidioza) se transmite prin contact sexual neprotejat cu un partener infestat (sex vaginal, oral sau anal). Masurile de prevenire consta in utilizarea corecta a prezervativului la fiecare contact sexual, indiferent de tipul acestuia (vaginal, oral sau anal).
Simptome clamidioza
Bacteria Chlamydia trachomatis poate ajunge in colul uterin, in rect sau in uretra. Cateodata, ea ajunge in gat (prin intermediul sexului oral neprotejat). Totodata, infectia se poate propaga la nivelul ochilor, putand avea consecinte grave (inclusiv orbirea).
Cele mai multe persoane infestate nu prezinta niciun simptom. In cazul in care simptomele exista, acestea apar intr-un interval cuprins intre doua zile si doua saptamani dupa contractarea bacteriei. Femeile sunt mai susceptibile de a dezvolta o forma mai grava de clamidioza decat barbatii. Totodata, simptomele maladiei sunt mai des intalnite la femei decat la barbati.
Simptomele clamidiozei la femei
- senzatie de arsura la mictiune;
- scurgeri vaginale anormale;
- sangerari vaginale intre menstre, in timpul sau dupa raportul sexual;
- dureri menstruale mai intense decat de obicei sau dureri in timpul raportului sexual;
- durere abdominala sau durere de spate;
- ocazional, febra sau frisoane.
Simptomele clamidiozei la barbati
- mancarimi la nivelul penisului;
- durere la mictiune;
- scurgeri la nivelul penisului;
- dureri la nivelul testiculelor (in unele cazuri);
- circa 50% dintre barbati nu prezinta niciun simptom.
Simptome ale infectiei la nivelul rectului (femei si barbati)
- senzatii de mancarime;
- roseata;
- sangerari.
Tratament clamidioza
Infectia cu Chlamydia trachomatis (clamidioza) se trateaza cu antibiotic. Este important ca persoana infestata sa respecte cu strictete sfaturile medicului, inclusiv durata tratamentului, chiar daca simptomele au disparut. Partenerul/ partenera ar trebui sa se prezinte la medic, pentru un control si pentru a urma un tratament.
Complicatii ale clamidiozei cartoon porn
netratate
In cazul femeii, clamidioza netratata poate duce la boala inflamatorie pelvina care, la randul ei, poate duce la sterilitate, la durere pelvina cronica sau la sarcina ectopica (extrauterina). Simptomele bolii inflamatorii pelvine sunt: scurgeri vaginale urat mirositoare, febra, dureri musculare.
Totodata, clamidioza poate atrage complicatii in sarcina (avort spontan, nastere prematura, bebelus cu greutate mica la nastere). In unele cazuri, infectia cu Chlamydia trachomatis poate fi transmisa de la mama la bebelus in timpul nasterii, provocandu-i nou-nascutului o infectie pulmonara sau oculara sau chiar pneumonie.
In cazul barbatului, clamidioza poate cauza edem de prostata, inflamatie a uretrei si al epididimului. Mai rar, apare sterilitatea sau sindromul Reiter (care are ca simptome eruptii sub forma de vezicule si durere articulara asemanatoare celei cauzate de artrita).
Nu uita: Tratamentul clamidiozei trebuie urmat de ambii parteneri sub indrumarea medicului. Relatiile sexuale pot fi reluate la o saptamana dupa ce ambii parteneri au terminat tratamentul, iar simptomele au disparut.
Pentru intrebari si informatii suplimentare, acceseaza FORUM-ul anticonceptionale.ro - Probleme medicale.
|