Actul sexual poate fi uneori dureros, nivelul durerii variind de la disconfort usor pana la durere severa, ce face practic imposibil actul sexual cu penetrare. Durerea poate fi ascutita, ca o arsura, surda sau intensa si poate fi resimtita in timpul si/sau imediat dupa actul sexual.
Durerea in timpul actului sexual poate fi superficiala sau profunda si, in majoritatea cazurilor, are cauza organica. Astfel, durerea superficiala poate fi determinata de o vulvo-vaginita micotica, de herpesul genital sau de o inflamatie a vestibulului vulvar.
Dispareunie superficiala vs. dispareunie profunda
Sensibilitatea la prezervative sau la spermicide poate fi, de asemenea, asociata cu dispareunia superficiala. Nu in ultimul rand, trebuie mentionate contractiile musculare spastice (vaginismul), ca o conditie pentru dispareunia superficiala, dar si lipsa excitatiei sexuale.
In absenta unei excitatii suficiente, labile mici nu se congestioneaza si pot fi antrenate catre introitul vaginal in timpul penetratiei, provocand disconfort.
Dispareunia profunda poate fi asociata cu endometrioza, cu bolile inflamatorii pelvine, dar si, mult mai frecvent decat s-ar putea crede, cu lipsa unei excitatii suficiente. Excitatia insuficienta poate cauza durere si disconfort prin absenta lubrifierii, dar si prin absenta modificarilor caracteristice ale peretilor vaginali si uterului (alungirea peretilor vaginali si destinderea puternica a 1/3 superioare ale acestora si ridicarea uterului ).
Menopauza este o conditie fiziologica deseori asociata cu dispareunia superficiala sau profunda deoarece, in absenta estrogenilor, reactia structurilor aparatului genital la excitatie este mai lenta, dar si de amploare mai mica.
Act sexual dureros
Durerea (ca si sangerarea) in timpul sau imediat dupa actul sexual ar trebui intotdeauna discutata cu un doctor. Tratarea eventualelor infectii poate fi rezolvarea in unele cazuri, in altele, insa, solutia poate fi schimbarea pozitiei sau folosirea de lubrifianti.
Din nefericire, atunci cand actul sexual este sinonim cu durerea, se instaleaza un cerc vicios iar femeia va sfarsi prin a refuza sexul in totalitate. De aceea, odata durerea tratata, va trebui rezolvata si asocierea mentala intre sex si durere. De cele mai multe ori, o buna comunicare in cadrul cuplului poate rezolva aceasta problema, dar uneori poate fi nevoie de terapie sexuala.
Dr. Evelyn cartoon porn
Cristescu
Cititi despre educatie sexuala in FORUM, la sectiunea: Totul despre sex.
|