Candida albicans face parte din genul Candida si este specia cea mai frecvent incriminata in aparitia infectiilor uro-genitale. Candida albicans este o ciuperca saprofita a unor mucoase ca orofaringele, tractul gastrointestinal, vaginul. Ea devine parazita, producind infectie, ca urmare a scaderii mecanismelor de aparare ale gazdei.
Asadar, infectiile produse de candida sunt oportuniste. Infectia candidozica poate fi transmisa pe cale sexuala. Factorii care predispun la aparitia vulvo-vaginitei candidozice includ: sarcina, diabetul, diferite imunodeficiente inclusiv HIV/SIDA, antibioticele, corticoterapia, citostaticele, contraceptivele orale, igiena sexuala incorecta, etc.
Vulvo-vaginita candidozica se caracterizeaza printr-o scurgere abundenta, alb-cremoasa, cu miros asemanator celui de paine calda, asociata cu prurit (mancarime) si arsura, uneori cu dureri la contactul sexual si cu disurie (mictiune dificila sau dureroasa). Mucoasa vaginala si vulvara este edematiata, cu eritem si eroziuni, si cu depozite albe-cremoase. Netratate, leziunile se pot extinde spre perineu, pliurile inghinale, regiunea anala, coapse.
Balanita si balanopostita candidozica se caracterizeaza prin eritem difuz al glandului si santului balano-preputial, si numeroase papulo-pustule care se deschid, lasand eroziuni sau se usuca ca atare. Se asociaza prurit, arsura, usturime. Uneori se poate forma o pseudo-membrana alb-galbuie. Cel mai adesea, calea de infectare a barbatului este sexuala.
Uretrita candidozica este rara. Forma acuta are simptomatologia uretritei acute gonococice, cu scurgere uretrala abundenta, purulenta, polachiurie si disurie terminala. Forma subacuta se prezinta cu scurgeri reduse,cremoase, urini clare, cu cateva filamente, prurit la meatul urinar.
Candidoza conjugala este termenul folosit pentru situatia cand ambii parteneri sexuali au o candidoza genitala simptomatica, desi, mult mai frecvent, femeia este asimptomatica, dar este purtatoare.
Tratamentul vulvo-vaginitei candidozice este in mod uzual topic (local), in terapie minut sau cure de 3-6 zile. Balanopostita candidozica este tratata de asemenea topic, in mod obisnuit. Sterilizarea tubului digestiv prin anticandidozice sistemice este uneori recomandata.
Dr. Evelyn Cristescu
Pentru intrebari si raspunsuri mergeti in FORUM la sectiunea Probleme medicale
|